Inginerie de mare viteză

Servicii

Pe lângă fabricare, grupul Humbel investește intens și în domeniul ingineriei cu echipe de dezvoltare care oferă asistență clienților în procesul de dezvoltare, în strânsă colaborare cu aceștia la design și crearea prototipurilor. Exemplar este parteneriatul cu producătorul neozeelandez de transmisii HGT Gears, pentru care sunt dezvoltate transmisii foarte precise, adaptate individual la nevoile conducătorilor auto.

Optimizare a rapoartelor de transmisie

HGT produce transmisii pentru raliuri, piste de curse și mașini de drift și transmisii pentru sporturile cu motor private și semi-profesioniste. La cele trei cutii de viteze modulare ale lor – sisteme de propulsie cu acționare secvențială cu 4, 5 și 6 trepte – rapoartele de transmisie se modifică prin înlocuirea roților dințate. Astfel transmisiile de înaltă performanță cu cupluri de până la 950 Nm pot fi optimizate la anumite tipuri și mărci de motoare, profiluri de curse sau stiluri individuale de conducere. În dezvoltarea și optimizarea permanentă a transmisiilor, HGT se bazează pe know-how-ul Humbel în materie de inginerie.


Viteză, flexibilitate și precizie ca factori de succes


Cooperarea cu HGT Precision a început din 2015: Pe baza unui caiet de sarcini HGT, o echipă de design specializată în sporturile cu motor a dezvoltat primele prototipuri de transmisii, le-a îmbunătățit în procese iterative și le-a adus la maturitatea necesară pentru a fi produse în serie. Astăzi Humbel dezvoltă și fabrică unități de transmisie complete. Know-how-ul specific și o viteză ridicată în producție, în combinație cu precizia și flexibilitatea, au dus la o consolidare permanentă a cooperării.

„Încercăm să utilizăm în proporție de 100% potențialul grupului Humbel în materie de funcționalitate și fabricare la costuri optimizate. Pentru aceasta, implicarea ingineriei cât mai de timpuriu în procesul de dezvoltare are o importanță enormă: Astfel reușim să obținem niveluri optime ale prețurilor și calității și creăm un avantaj competitiv pentru clienții noștri.“
Urs Humbel, președintele consiliului de administrație

Perfecționarea ingineriei

Cooperarea de succes cu HGT este un exemplu al dezvoltării curente a ingineriei în cadrul Humbel. În prezent, la Kradolf, o echipă din șapte membri se dedică proiectelor de dezvoltare din diferite sectoare – de exemplu turnarea prin injecție, descărcarea în transportul maritim sau tehnologia elevării. Întreprinderea Novogear din Cehia intensifică puterea de dezvoltare a Humbel, iar proiectele sunt promovate prin platforme IT sistematice. Sesiuni interne de instruire pentru îmbunătățirea proceselor de fabricație au loc în toate unitățile. Atât ingineria internă cât și cea externă profită de o cooperare strânsă cu Universitatea din Aachen și dispun astfel în permanență de cel mai actual know-how. Așadar sunt îndeplinite cele mai bune condiții pentru a avansa cu două trepte de viteză și în domeniul ingineriei , pe viitor.