Cu Stadler în prim plan
Inginerie
Căile ferate cu cremalieră nu sunt destinate trenurilor rapide, în schimb ele facilitează o urcare stabilă a oricărui munte. Și ascensiunea companiei Humbel ca furnizor în domeniul vehiculelor feroviare a început odată cu atribuirea unei comenzi pentru o cale ferată cu cremalieră, pentru Stadler.
În anul 2000, când Humbel a finalizat cu succes prima comandă în domeniul vehiculelor feroviare, încă nu se preconiza că odată cu această livrare a unui produs de nișă – o cale ferată cu cremalieră – urma să se dezvolte un important domeniu de vânzări al grupului Humbel. În anii care au urmat, Humbel și-a consolidat o poziție în branșă, iar astăzi aprovizionează toți producătorii renumiți de transmisii. Producția are loc aproape exclusiv în unitatea din Cehia, la Novogear, specialista grupului Humbel în materie de vehicule feroviare.
Parteneri de încredere în condițiile unei concurențe dure
Această consolidare a poziției a avut loc într-un domeniu marcat în ultimii ani de o puternică presiune de consolidare și care se confruntă, în special, cu provocări considerabile. În timp ce în ultimii ani trenurile de mare viteză au fost promovate în calitate de forțe motrice ale inovației, pe viitor se preconizează că urbanizarea va stimula cererea. Așadar se impune o adaptare la această tendință. În plus, participanții pe piață se confruntă cu provocările digitalizării, cu tendința de utilizare a vehiculelor autonome sau cu cererea de vehicule economice și cu emisii reduse. Așadar pentru un producător de transmisii este cu atât mai important să aibă parteneri performanți pe care să se poată baza în totalitate, în competiția tot mai agresivă legată de know-how, fiabilitate și calitate. Și Humbel la rândul său este un partener la fel de performant.
Know-how-ul în inginerie și flexibilitatea ca factori de succes
Humbel a identificat de timpuriu semnele vremurilor și s-a adaptat la ele. Înainte, compania, în calitate de furnizor, fabrica piese pe baza unei schițe și le livra clientului, unde acestea erau montate la un moment dat. Astăzi Humbel livrează seturi complete gata de montare, la termen și pe baza planului de livrări. Astfel montajul se poate realiza la timp. Totodată, asistența compusă din servicii de inginerie și din schimbul de know-how constituie o componentă importantă, un serviciu pe care clienții Humbel se pot baza de mulți ani. Prin faptul că, încă de la dezvoltarea produsului, Humbel se gândește la fabricație și costuri și poate integra aceste cunoștințe, compania a reușit să își consolideze poziția ca partener de valoare în faza de dezvoltare. Iar acest lucru are loc în condițiile unor cerințe crescânde în materie de flexibilitate și viteză, ca urmare a timpilor scurți de dezvoltare și producție a unităților feroviare.
Creștere comună la Stadler și Humbel
Chiar dacă astăzi Humbel și-a consolidat poziția în domeniu în raport cu toți producătorii - povestea de succes în domeniul vehiculelor feroviare este strâns legată de ascensiunea companiei Stadler: Compania elvețiană înființată în 1942 este astăzi un lider mondial în producția de vehicule feroviare și are peste 7000 de angajați. În 1989, la preluarea companiei de către deținătorul Peter Spuhler, ea avea doar 18 angajați. Un impuls important al dezvoltării companiei Stadler s-a produs atunci când Peter Spuhler a decis să construiască propriile mecanisme de aderență și să doteze garniturile regionale de tren cu propriile angrenaje. Atunci a început și ascensiunea Humbel în acest domeniu: garniturile de tren cu etaj, transportul regional și, ca ultimă piatră de hotar importantă, trenul de mare viteză SMILE, care, de la finalul anului 2019, sub denumirea de Giruno, va circula spre Milano prin cel mai lung tunel de cale ferată din lume, tunelul de bază Gotthard.
"Faptul că un procent covârșitor al trenurilor Stadler, care au fost construite în ultimii 15 ani, funcționează cu componente Humbel, nu are de a face doar cu apropierea geografică a celor două firme – acestea aflându-se la doar un sfert de oră una de cealaltă. Cele două companii elvețiene au aceleași gene și urmăresc obiective similare. Doar așa a fost posibil ca Humbel să poată aduce o contribuție uriașă la dezvoltarea companiei Stadler, fapt care este posibil doar printr-un nivel foarte ridicat de inovație și flexibilitate. Humbel și Stadler – două firme care avansează rapid împreună, într-o călătorie care să sperăm că este departe de final."
- René Frischknecht, șeful diviziei Achiziții și membru al conducerii generale a Stadler Bussnang AG